Prin prezenta, vă informăm că, în calitate de consumator, aveți opțiunea de a contacta o entitate SAL locală pentru soluționarea unui litigiu pe care nu ați reușit să-l soluționați direct cu S.C. INTERGROUP ENGINEERING S.R.L.

Ce este SAL?
SAL este o procedură de soluționare extrajudiciară a litigiilor naționale și transfrontaliere privind obligațiile contractuale rezultate din contracte de vânzări sau de prestări servicii între un comerciant cu sediul în Uniunea Europeană și un consumator prin intervenția unei entități SAL care propune sau impune o soluție sau reunește părțile cu scopul de a facilita o soluție amiabilă.

Entitățile SAL sunt entități extrajudiciare. O entitate SAL este o parte neutră (de exemplu, un reconciliator, mediator, arbitru, ombudsman sau o cameră de recurs) de care se va folosi S.C. INTERGROUP ENGINEERING S.R.L. pentru a soluționa litigii, dacă consumatorul decide să folosească mecanismul SAL. Procesul SAL presupune costuri reduse, o procedură simplă și rapidă, fiind prin urmare benefic atât pentru consumatori, cât și pentru comercianți, care pot să evite costurile judiciare și procesele îndelungate.

Cum depun o reclamație prin intermediul procesului SAL?
Dacă doriți să depuneți o reclamație, contactați entitatea SAL națională de mai jos. Această entitate SAL va putea să vă ofere răspunsuri la orice nelămuriri legate de proces.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor
Bulevardul Aviatorilor nr. 72, sector 1, Bucureşti, 011865, România

http://www.anpc.gov.ro/

* Această entitate SAL este înscrisă în registrul național de entități SAL care respectă cerințele obligatorii de calitate stabilite prin Directiva SAL (Directiva 2013/11/EU privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum) http://ec.europa.eu/consumers/odr/

Contact

Pentru orice fel de informații sau stabilirea unei întâlniri vă rugăm să ne contactați.

Start typing and press Enter to search